23 de idei pentru sănătatea ta în 2023 de la un nutriționist holistic

Începutul de an vine mereu la pachet cu o atitudine foarte nesănătoasă din punctul meu de vedere - trendul „new year, new me” și toate presiunile de a schimba radical alimentația, stilul de viață și felul de a fi.  Pentru a compensa contentul #dietculture specific lunii ianuarie cu ceva constructiv, am creat pentru tine această listă cu 23 de idei pe care să te concentrezi în 2023 pentru sănătate holistică. Holistic înseamnă să conștientizezi tooaaate planurile vieții, fără să mai mori de grija a 3 kg în plus, sau să crezi că doar sucul de țelină îți va rezolva toate problemele de sănătate. O să vezi câte alte aspecte ne influnentează!  

Deci, dacă tot e sezonul sfaturilor, aleg să urc și eu în acest trend și să presar confetti de înțelepciune către voi. Sunt sigură că articolul acesta va aduce semințe sănătoase acolo unde este pământ fertil. 

  1. Regula de bază: nici o dimineață fără un pahar mare de apă (la temperatura camerei). Am scris aici câteva sfaturi despre cum să te hidratezi corespunzător.
  2. Mănâncă mic dejun! Cel mai valoros moment al zilei pentru echilibrare metabolică si hormonală este subestimatul mic dejun în formă ideală  #pffmeals (protein-fat-fiber). Adică mâncare nutritivă, nu desert! Aici găsești câteva idei pentru un mic dejun care susține echilibrarea hormonală.
  3. Alege mai des carbohidrați din legume și leguminoase (fasole, linte, năut, cartof, cartof dulce, dovleac, rădăcinoase) versus cereale cu gluten (grâu, secară, orz). Asta înseamnă, de exemplu, jumătăți de cartof copt în coajă în loc de pâine drept tartină pentru diverse spread-uri lângă o salată mare cu de toate, sau mix de nuci și semințe în iaurt în loc de cereale. 
  4. Propune-ți ca anul acesta să nu ai nicio masă fără ceva verde și nicio friptură fără salată. Kind reminder: roșii cu castraveți nu înseamnă salată.  
  5. Învață să faci meal prep și planifică-ți cât de cât mesele, atât pentru bunăstarea ta nutrițională cât și pentru pace mentală. E sursprinzător câți oameni se lansează către o zi de lucru/școală uitând că vor trebui la un moment dat să mănânce, iar când îi palește foamea consumă ce apucă. Am scris pe tema asta un material bonus pe care îl ofer gratuit în portal, după cumpărarea broșurii Hrană Vindecatoare.
  6. Suplimente cheie pentru reglare hormonală sunt: vitamina D3, magneziu, iod, zinc, vitamina C, folat, complex de B-uri, omega 3, colagen. Lucrează cu un terapeut experimentat pentru a doza unele dintre ele. Pentru vitamina D3 fă-ți analize, e ușor să afli dacă ai deficit sau nivel insuficient, pentru vitamina C, magneziu, omega 3 și colagen nu ai nevoie de recomandări speciale, integrează-le mai ales din surse alimentare în dieta ta. Dacă îți cauți inspirația pentru suplimente de calitate, aici găsești lista mea cu recomandări
  7. Află de unde provine mâncarea ta și poziționează-te pe cât posibil în spațiul culinar în care te afli. Actualizează-ți lista de unde îți iei mâncarea, citește eticheta de proveniență a legumelor și alimentelor din supermarket (alege cât mai local), mergi la piață și află de toate băcăniile, magazinele naturiste și brutăriile artizanale din orașul tău, sau din sectorul tău (pt orașele mari). Află inclusiv de producătorii locali de legume/produse animale care livrează acasă. Fă asta conștient, asumându-ți toate neajunsurile (că nu ai acces la nu știu ce carne sau legume bio), dar și privilegiile (de a avea mereu la îndemână un Mega aprovizionat, curent electric și apă la robinet), fără a te critica pentru decizii imperfecte. 
  8. Fă-ți bucătăria frumoasă și ușor de folosit dacă vrei să gătești și să mănânci cu plăcere! Multe bucătării pe care le văd sunt pur și simplu urâte, prost organizate în termen de flux culinar, foarte prost luminate majoritatea (să știi că poți să ai lămpi cu lumină caldă și în bucătărie, nu doar becul ăla odios din tavan!), iar unele sunt sufocate de obiecte și decoruri care încarcă spațiul inutil. Analizează tot, cum stai pe scaun, pe ce îți pică ochii când stai la masă, câte plante și elemente naturale (lemn, piatră) ai în spațiu, ce culori predomină, cât de cozy e camera etc.
  9. Antrenamentele funcționale și cu greutăți , mersul alert (de preferat în natura), yoga sau pilates, înotul în piscine cu apă sărată (nu clorinată) și cățăratul  sunt forme de miscare de bază pentru corpul uman. Practică regulat măcar una dintre ele! 
  10. Trasul de fiare” este sport obligatoriu pentru cei peste 40 de ani. După această vârstă devine prioritară antrenarea, menținerea și chiar creșterea masei musculare pentru managementul îmbătrânirii, prevenția bolilor degenerative și o tranziție cât mai lină prin menopauză și andropauză. 
  11. Nu lăsa să treacă nicio zi fără o plimbare pe jos și nici mai mult de două săptămani fără o ieșire lungă în natură. Acei 10.000 de pași zilnici sunt recomandarea minimă pentru sănătate, dar la oraș bateriile se termină repede și după o vreme chiar contează dacă îi faci prin padure sau tot pe bulevard în noxe și poluare fonică.
  12. Orice casă ar trebui să aibă un spațiu de joacă și practică corporală, mai ales în familiile cu copii.  Eu îi spun docking station, zona de reîncarcarea a propriilor baterii unde poți face dans, sport, meditație, yoga sau automasaj. Dacă e nevoie să faci loc, aruncă canapeaua și TV-ul. Dotează-te cu accesoriile preferate: saltea de yoga, blăniță de oaie, scaun de stat în cap, minge de gimnastică etc. Noi nu avem TV si canapea, dar avem 2 fotolii comode pentru citit,  spalier de gimnastică și leagan de air yoga în living. 
  13. Conștientizează relația pe care o ai cu lumina și respectă ritmul circadian! Suntem mamifere puternic influențate metabolic + hormonal de lumină si e firesc ca perturbarea ritmului circadian să ne influențeze sănătatea pe toate planurile. Cât te expui lumină artificială rece (becuri cu lumină albă rece) și la ecrane pe timpul zilei sau dupa lăsarea întunericului, și cât de mult timp petreci în lumină naturală? Cum este luminată casa ta? Ce atmosferă e in casă după lăsarea întunericului? Principiul de bază pentru sănătate este să respecți ritmul circadian: dimineața la trezire te expui la lumină naturală ca să reglezi ceasul intern (5 minute dacă e soare, 25-30 minute dacă e înorat), pe timpul zilei încerci să ieși afară cât poți de des, iar pe înserate si după lăsarea întunericului folosești doar surse de lumină caldă care bat din laterala corpului sau jos pe podea (mimând astfel lumina soarelui la asfințit). Nu te mai mira că nu poți adormi devreme dacă îți bate lumina puternică din tavan până târziu în noapte. 
  14. Prioritizează somnul de calitate! Ca să dormi  bine trebuie sa te expui la lumină naturală dimineața imediat dupa trezire și cât mai mult pe parcursul zilei. Culcă-te devreme și trezește-te natural cât de devreme îți vine - pe termen lung nu ai absolut nimic de pierdut în formula asta. În schimb, dacă te culci târziu și pierzi intervalul de aur 10:30 – 2:00 îți crești riscul de boli cardiovasculare, diabet și dezechilibre hormonale. Aici găsești câteva sfaturi care să te ajute să dormi mai bine
  15. Alege să fii treaz(ă)! Viața chiar e posibilă fără alcool și fără să fii bolnav sau să iei vreun tratament care să te oprescă. Alege conștient momentele când vrei să îți alterezi starea de conștiință cu alcool și alege cu grijă băuturile pe care le consumi. Încearcă măcar 3 luni consecutiv să vezi ce se schimbă în starea ta fizică, mentală și emoțională. 
  16. Lasă-te de fumat (inclusiv iarbă)! E mai ușor decât pare și nu are nici o legătură cu voința, iar dacă vrei sa faci un copil, fie că ești femeie sau bărbat, e obligatoriu.  Vappingul, suptul din IOS sau alte prescurtări tech prin care te amăgești că afumarea plămânilor a evoluat în forme vag mai sănătoase înseamnă tot fumat, punct! 
  17. Consumă conștient! Noi digeram in plan energetic tot ce consumăm din mediul nostru, pentru că totul trebuie integrat în ecosistemul vieții noastre. Fiecare experiență, ca e mersul la mall cu o gașcă de bârfitoare, sau într-o drumeție pe munte cu oameni senini, te influențează și te informează. Cu cât consumi mai conștient alimente, obiecte (materiale naturale, lemn, bumbac, lână, in, cânepă, cocos) și informație (articole, cărți, podcasturi, știri, muzică, conversații, evenimente, artă, spații), cu atât vei alege mai organic, mai natural, mai puțin, mai sănătos, mai luminos și încărcat energetic pozitiv, mai simplu și mai hrănitor pe toate planurile. 
  18. Educația financiară este un element cheie de dezvoltare personală și bunăstare nutrițională. O persoană înțeleaptă financiar cumpără ingrediente de calitate, evită risipa alimentară, gătește frecvent acasă și în general este mai bine organizată în privința alimentației. În plus, am observat că oamenii educați financiar devin mai repede dependenți financiar, sunt mai relaxați și mai încrezători în viață. Concentrează-te pe asta în 2023! Sunt multe cursuri și cărți online. 
  19. Meditează, roagă-te zilnic sau, pur și simplu, stai în liniște respirând profund cât de des poți. Dacă nu îți este ușor și firesc să stai în liniște, să ai o practică spirituală autentică sau nu poți menține stări meditative, lucrează cu un terapeut, un profesor de meditație sau un duhovnic. 
  20. Atenție la hoții de timp și drogurile recreaționale (că e substanță sau aplicatie de streaming/ social media)! Cele mai de preț resurse ale tale in 2023 sunt timpul și atenția ta (care pentru marile companii media valorează o mulțime de bani). O minte deconectată, plictisită și neantrenată devine predilectă la pâine și circ pentru distragerea atenției, iar asta duce în timp la pierderea din vedere a propriei vieți. 
  21. Învață să faci ceva cu mâinile, fie ca e util sau pentru a îți exprima creativitatea. Sa coși, sa tai lemne, să cultivi o grădină, să construiești un gard, o cușcă de câini sau case din lut, să pregătești de la zero un animal netranșat, să faci oțet sau gem de casă, să pui murături, să lucrezi cu lut sau lână, sa sculptezi, sa brodezi...orice, dar fă asta des pentru sănătatea ta mintală și menținerea vie a relației tale organice cu natura. 
  22. Mergi la terapie, mai ales dacă suferi de boli autoimune, boli cronice la nivel digestiv (colon iritabil, intestin permeabil, gastrită, pancreatită etc) sau anorexie, mâncat compulsiv, ortorexie și alte relații complicate cu mâncarea! Practica orice fel de terapie, testează-le ca pe Skittless până simți că rezonezi pe deplin cu omul și tehnica, și până simți la nivel celular susținere în procesul de vindecare. Anul 2023 este anul vindecarii. 
  23. Grija de sine este medicament! Plăcerea este medicament! Autoparentajul (self-parenting) este medicament. Nu există vindecare reală fără ca TU, ființă conștientă, să își iei în stăpânire corpul si propriul proces, oricat de greu și dezordonat ar părea. Când tu devii propriul project manager al bunăstării tale, noi toți ceilalți (medici, nutriționiști, terapeuți), devenim echipa ta de suport, iar hrana, suplimentele, practicile corporale, practicile spirituale, sportul sunt instrumentele de care te folosești pentru îndeplinirea obiectivelor. Însă fără grijă autentică de sine, responsabilitate și asumare de sine, auto-prietenie, auto-respect și o bună relație cu toată senzorialitatea acestui corp de carne și lut pe care îl locuiești, nimic din toate acestea nu vor funcționa cu adevărat, ci te vor cârpi pe ici pe colo cu senzația că faci ce trebuie.  

Un bonus pentru oameni care lucrează cu oameni: curățarea energetică este obligatorie dacă atingi zilnic oameni sau interacționezi cu ei in diverse forme (fie că ești terapeut, fie că lucrezi la Zara).  Curătă-ți aura cu diverse tehnici și meditații energetice, apoi încarcă-te prin elementele naturii. Încarcă-te energetic în natură zilnic dacă lucrezi în spații închise cu lumină artificială (la mall, de exemplu). 

----Ți-a plăcut suficient cât să îi dai share prietenei sau mamei tale? Sunt sigură că le-ar prinde bine. Dacă ai intrebari despre ideile mele, scrie-mi aici în comentarii și hai să vorbim pentru ca tu să ai un 2023 cât mai bun! 


  • Pana la finalul articolului, am dat share la cateva persoane, dar mai ales, i-am dat sufletului meu share! Multumim Mihaela, inspiri si „hranesti” intr-un mod tare placut, vietile noastre! Realizari bune si tie in noul an!

  • Minunat articolul, Mihaela! Le-am facut femeilor din viata mea un mare bine si l-am trimis si lor😊 feedback-ul este unul f bun. Multumim! Referitor la practicile de curatare,daca ne poti da cateva sugestii, ar fi minunat.

  • {"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
    >