Atunci când te gândești la nutriție, te gândești automat la diete de slăbire? Sper că nu, pentru că dacă ai ajuns pe pagina mea sperând să găsești ultima dietă minune pentru slăbit rapid fără efort, atunci vei fi cu siguranță dezamăgită. Eu fac cure de slăbire și nu lucrez cu obezitate. Nu fac nici nutriție pentru sportivi, copii sau bătrâni. Nișa care mă pasionează este nutriția pentru fertilitate și dietoterapia pentru bunăstare ginecologică și echilibru hormonale la tinere, femei adulte și femei aflate la menopauză.
Pentru că obezitatea este o mare problemă în ultimii ani, iar modul în care mulți așa ziși specialiști o adresează este total greșit (dacă nu chiar periculos), am decis să împărtășesc aici pe pagină câteva sfaturi și exemple de slăbire sănătoasă de la o femeie pe care o consider expert în domeniu și în care am toată încrederea.
Redau mai jos un caz prezentat de Cori Grămescu prin care explică pas cu pas procesul real prin care trebuie să treacă o femeie cu obezitate și sindrom metabolic ca să slăbească sănătos, să se mențină pentru tot restul vieții și să își minimizeze riscul de deces prin boală cardiovasculară.
De fiecare dată când am astfel de cliente, i le redirecționez ei. La mine rămân cazurile ...inverse. Adică femeile care NU au o problemă cu greutatea, care vin către mine pentru că vor să slăbească 5-8kg și la care descopăr o întreagă încrengătură de dezechilibre hormonale (sindromul ovarelor polichistice, endometrioză, tiroidită autoimună, oboseală cronică, uneori toate la un loc sau 3 luate câte doua: )) și obiceiuri nesănătoase de viață, femei pentru care slăbitul unor amărâte de 5kg este efectiv ultima lor problemă.
Cum scapi de obezitate in 6 luni?
”Clienta mea a inceput la 1 martie cu o greutate de aproape 104 kg si modificari ale analizelor de sange - rezistenta la insulina, glicemie crescuta, modificari ale colesterolului.
Primele doua luni ale programului au fost centrate pe renuntarea la dulciuri, cresterea aportului zilnic de fibre si proteine si stabilizarea meniului intr-o zona de deficit caloric bland, care sa porneasca slabirea, concomitent cu stabilizarea nivelurilor de glicemie. In acest interval am insistat cu partea de mers pe jos si cu 30 de minute de sport de 4 ori pe saptamana, in medie. Exercitiile au fost facute acasa, mersul pe jos afara, in aer liber, pe stil vechi. Am insistat sa reduca cafeaua la maxim 2 pe zi si sa doarma cel putin 8 ore pe noapte.
Apoi, in a treia luna, am trecut la un meniu cu dieta mediteraneana pentru aport crescut de omega 3 si am inceput sa crestem usor proteinele. Totodata, am crescut sportul la 4-5 sedinte de 30 de minute pe saptamana, acasa, si am continuat cu mersul pe jos in sesiuni de 30 de minute pe zi .
In a patra luna a urmat un meniu de mentinere, pentru a stabiliza sistemul hormonal si a creste masa musculara. In acest sens, am crescut intensitatea si durata antrenamentelor la 1 ora de sport de 4 ori pe saptamana si mers pe jos.
Lunile 5 si 6 au fost cu meniu de slabire, cu o dieta cu mai putini carbohidrati, multe proteine si fibre si o ora de sport pe zi - 30 de minute de cardio low impact si 30 de minute de exercitii de tonifiere pentru acasa, cu gantere de 2-3 kg.
Urmeaza 4 luni de mentinere, inainte de etapa finala de slabire pe care o reluam in ianuarie.
De ce atatea etape de mentinere?
In primul rand, pentru a fixa comportamentele necesare mentinerii - foarte multa lume stie sa slabeasca , dar nu are o intelegere organica a ceea ce este o portie corecta de mancare care este corecta din punct de vedere alimentar.
Apoi, pentru a lasa ficatul sa ia o pauza de la metabolizarea grasimii - orice proces de slabire este stresant pentru ficat si pentru rinichi, asa ca pauzele de mentinere au rolul de a sustine ficatul si de a ajuta corpul sa aduca nivelul lipidelor in sange pe un palier normal.
In al treilea rand, orice proces de slabire vine la pachet cu o incetinire a metabolismului. Fiziologic, pentru ca scade greutatea corporala totala si implicit consumam mai putina energie, dar si hormonal apare o incetinire a metabolismului, din cauza restrictiei calorice prelungite. In al patrulea rand, nu putem construi masa musculara cata vreme suntem in deficit caloric, asa ca etapele de mentinere au rolul de a imbunatati compozitia corporala.
De ce atatea tipuri de diete ?
Am inceput sa adresam problema acuta a consumului de dulciuri, care ducea spre diabet. Insa pentru o persoana cu rezistenta la insulina, o dieta tipica de slabire conduce la senzatie agresiva de foame, asa ca e nevoie de o etapa de tranzitie catre un meniu obisnuit de slabire.
A doua problema era inflamatia crescuta in corp, pentru care am ales meniul mediteranean - mult peste oceanic, legume si fructe in cantitati mari, aport scazut de cereale si produse cu aport crescut de carbohidrati simpli. In felul acesta au disparut puseele de foame, balonarea, fluctuatiile starii de energie.
Apoi, in partea de slabire rapida, meniul a fost unul bogat in proteine, cu multe legume si grasimi sanatoase neprocesate, pentru a favoriza pierderea in kilograme.
Obiectivul primelor 6 luni a fost sa iesim din starea de obezitate (de la IMC de 37 la IMC 28.7) si sa aducem analizele de sange in parametri corecti - in special glicemia a jeune, indicele HOMA si colesterolul.
Totodata, din punctul de vedere al programului de sport, era important sa stabilizam coloana vertebrala si sa intarim centura abdominala, pentru a putea evita durerile de spate si riscul crescut de accidentare.
Al treilea parametru a fost armonizarea vietii sociale cu principiile de dieta - vacanta, mese in familie, mese la restaurant - care sa fie gestionate lejer, fara consum suplimentar de energie si fara frustrare, respectand totusi reguli generale de alimentatie rationala.
Toate aceste tehnici pe care le-am enumerat mai sus fac parte din protocolul Better Body pe care il aplic in programele de slabire pentru clientele mele, un protocol in care am pus nu doar experienta de 17 ani ca antrenor de fitness, ci si observatiile facute pe durata a 10 ani, de cand lucrez ca nutritionist specializat in slabirea pentru femei.
Better body este o abordare integrata care are ca obiectiv stabilizarea greutatii corporale pe un palier de normoponderabilitate.
Daca simti ca doresti sa slabesti , esti supraponderala si te confrunti frecvent cu mancatul pe fond emotional, fluctuatii ale starii de energie si iti e dificil sa iti mentii motivatia pentru obiectivele pe care ti le setezi, vino si tu in retreat-ul Better Body pe care il gazduiesc in perioada 30.11-3.12.2023 .
In cadrul retreat-ului vei invata tot ce trebuie sa stii despre nutritia in slabire, care sunt elementele nutritionale care iti stabilizeaza apetitul si te ajuta sa scapi de poftele alimentare si de senzatia ca iti pierzi controlul in fata mancarii. Voi preda un curs amplu de nutritie, insotit de caietul de curs, in care vei invata toate conceptele care te ajuta sa iti readuci corpul la echilibru metabolic.
Aceasta parte tine de lucrul cu ratiunea noastra, cu ceea ce trebuie sa stim despre slabire si metabolism ca sa putem lua decizii corecte in legatura cu stilul nostru de viata.
Pentru ca asa cum probabil stii deja, cele mai frecvente cauze pentru care femeile renunta la obiectivele de slabire sunt legate de stres si de mancatul pe fond emotional, in retreat predau de asemenea o serie de tehnici de gestionare a stresului care sunt usor de implementat si foarte eficiente. In fiecare zi vom avea un program de explorare a practicilor somatice care te ajuta sa te auto-reglezi emotional cand treci prin etape complicate si sa dobandesti noi mecanisme de reactie, mai eficiente si mai blande cu corpul, atunci cand parcurgi perioade mai putin domoale.
Aceasta parte a retreatului se refera la accesarea de resurse corecte pentru a sustine corpul in procesele de schimbare si pentru a ne creste eficienta zi de zi.
Latura de integrare a intregului concept vine din energia unui grup de femei speciale, care nu doar ca isi doresc sa se simta mai bine in pielea lor, sa fie mai ancorate in prezent si sa aiba mai multa grija de ele, ci mai ales reusesc sa isi indeplineasca aceste dorinte. In cadrul grupului voi preda tehnici care functioneaza pentru mentinerea motivatiei sanatoase pentru schimbare si actiune, dar mai ales cum anume balansam aceasta energie de actiune cu blandete si respect fata de propria persoana prin manifestare, vizualizare si lucrul cu energia personala.
A treia parte a retreat-ului se refera la lucrul cu fricile si sabotorii nostri, alinierea noastra cu o energie continatoare si blanda din care sa ne luam resursele emotionale pentru schimbare si indeplinirea visurilor noastre.
Găsești informații despre retreat aici și modul în care poți colabora cu Cori pe paginile ei de social media (Facebook, Instagram).
Discuţie
Îmi pasă să vă răspund la întrebări și să vă împărtășesc cunoștințele mele. Lasă un comentariu sau conectează-te cu mine pe rețelele sociale, punând orice întrebare de sănătate pe care o ai putea avea și s-ar putea să o încorporez în următorul articol, doar pentru tine!
F bine gindit! Felicitari VA admir
Mulțumesc mult!