Jurnal de eveniment: conferința “Stilul de viață Hippocrates” cu Brian Clement

Directorul HIPPOCRATES HEALTH INSTITUTE, sosit din nou in Romania la invitația Do Good Academy. Pentru cine nu știe, “Hippocrates Health Institute are o vechime de 60 de ani și este unul dintre cele mai cunoscute centre de vindecare prin terapii alternative și nutriție. Institutul a făcut mii de studii referitoare la modul în care mâncarea contribuie la menținerea unei vieți sănătoase și la vindecarea sau ameliorarea multor afecțiuni.

Do Good Academy creează o platformă internațională unde oamenii care inspiră (antreprenori, profesori sau leaderi spirituali) își pun la dispoziție cunoștințele si experiențele în fața unui public orientat către dezvoltare personală și un stil de viață sănătos și conștient.” (sursa: https://viataverdeviu.ro/conferinta-brian-clement)

Am participat și anul trecut la conferință dansului. Am rămas cu aceleași impresii, motiv pentru care, acum că mi s-au întărit convingerile, țin să le exprim în mod organizat. Profit deci de această ocazie pentru a introduce pe blog rubtica Am fost / Am testat unde vă ofer review-uri la evenimente, cărți, produse ce țin de alimentație și stil de viață sănătos atât cât îmi permit abilitățile jurnalistice nu foarte dezvoltate. Îmi exprim părerile sincer și direct, fară înflorituri inutile, iar pe alocuri cu lipsa-mi caracteristică de diplomație, deci implicit mi le asum.


Ce mi-a plăcut

  • Conceptul introdus de Do Good Academy, de a aduce în România astfel de staruri din zona health and wellness, vegan raw vegan etc în cadrul unor evenimente amplu promovate, cu elementul de târg atașat, adică acei câțiva expozanți aleși cu atenție, în spiritul evenimentului, care erau prezenți pe holul sălii de conferință. Pentru cine nu a înțeles exact – vorbim despre spectacol, despre showmen, oameni care din asta trăiesc, promovând ideile proprii ale un stil de viață sănătos, adeseori promovandu-și propriile produse pentru a-și crește evident veniturile. Suplimentele și cărțile domnului Clement nu sunt chiar cele mai ieftine, iar informațiile sunt destul de generale astfel că în punctul meu de vedere, pentru o persoană bine informată în domeniu aduc puține informații în plus. Pentru necunoscători sau începători aș zice că e nevoie de mult discernământ față de ideile vehiculate. Nu-mi place deloc tendința asta de a radicaliza lucrurile într-un domeniu atât de vast precum nutriția omului.

  • M-am bucurat sa îi reîntâlnesc pe cei de la Microgreens, furnizori de microplante și văstari, El-dor Plant – cei mai vechi furnizori de germeni și vlăstari de la noi, Canah – ale caror produse le recomand intens în cadrul atelierelor și seminariilor de echilibru hormonal, Tudor și produsele sale Mayie din lavandă de pe propriile culturi, Indira cu batoanele Raw Bite pe care le ador (preferatul meu e cel verde cu spicy lime, vă recomand să le încercați dacă nu ați facut-o deja) și pe Zana Buna Raw cu a sa ciocolată care mi-a vrăjit copilul. Mulțumită ei, acum îi pot oferi Minei suplimentul Huminiqum fără sa o mai chinui cu sirop sau capsule, ci sub formă de pâine ciocolată –  mici bombonele de carob, ștevie, hrișcă și mei ce conțin doza zilnică de supliment. Ața simplu și frumos s-a nascut un nou produs și o noua colaborare despre care am să vă povestesc într-o postare viitoare.

  • M-am ales cu un braț din noile batoane Canah pe care am avut ocazia sa le testez anul trecut in tabara înainte de a fi lansate. Preferatul meu e cel cu vanilie și susan. IL ADOR si vă recomand din suflet să le încercați pe toate!

  • Mi-am cumpărat de la standurile din hol o carte FABULOASĂ și spun asta după ce i-am citit doar introducerea si review-urile. Abia aștept sa o citesc, a fost genul de achiziție “take my money now”.
  • Faptul că am revăzut un om care m-a inspirit să reintroduc în dieta mea obiceiul de a ține post cu lichide/negru miercurea. Iarna ce tocmai s-a încheiat a fost extrem de grea pentru mine, atât fizic dar mai ales emoțional și mi-am dat peste cap complet alimentația, așa că întâlnirea asta mă ajuta să readuc aceasta practică benefică în stilul meu de viață.

  • Faptul că mi-am reamintit că trebuie să consum mai mult verde și am primit impulsul de a reintroduce în alimentație alge (în special chlorella și spirulina), mai multe sucuri verzi, mai mult proaspăt, crud, verde și mai puțin zahar. Cum spuneam mai sus, iarna asta m-am cam lăsat pe o ureche…ca să nu zic pe ficat.

  • S-a accentuat importanța mediului curat (casa, spațiul de dormit, haine din fibre naturale, cosmetic organice, produse de curățenie etc) lucru pe care îl promovez și eu în cadrul atelierelor și seminarelor că forma de a susține echilibrul hormonal. Am scris un articol pe tema asta pe care te invit să îl citești ca să înțelegi impactul pe care produsele chimice il au asupra hormonilor feminini și de ce este esențial un hormone-detox pentru femei.

  • Faptul că s-a vorbit despre hormoni, despre excesul de estrogeni și despre cum trebuie consumată soia, semn că subiectul câștigă din ce în ce mai multă atenție din partea specialiștilor. Lucrul ăsta mă bucura nespus. În special la noi în tara, unde se folosesc produse chimice de uz casnic în neștire, femeile au tot mai mare nevoie să audă despre efectele devastatoare ale acestor substanțe asupra stării de sănătate. Este nevoie să facem urgent o selecție riguroasă a substanțelor cu care corpul nostru și al copiilor noștri intra în contact – de la ce mâncam până la ce produse punem pe piele și hainele pe care le alegem.

  • Living foods vs raw foods. S-a vorbit despre diferența clară dintre mâncarea vie și bucătăria raw-vegana, cu accent pus pe cea dintâi că fiind cea cu adevărat hrănitoare și benefică. Eu cu raw-veganismul am avut o scurtă și intensă relație, perioadă supranumită de cei care îmi erau apropiați pe atunci “fascism raw-vegan”. Am scapăt din fericire și am ajuns la o înțelegere mai profundă a nutriției, a alimentației sănătoase și ce presupune aceasta, dar mai ales asupra liberului arbitru și importantei covârșitoare a exemplului personal, ale lecțiilor transmise cu blândețe.

"LIVING, ORGANIC, FRESH, SMALL AMOUT THAT’S NUTRITION, THIS IS HEALTHY FOOD"

- Brian Clement -

Aveți nevoie de traducere pentru asta? Daca până acum pentru mine Sfânta Treime era local, integral și de sezon, acum o să pun accent  mai mult și pe celelalte aspecte.

Abordarea integrativă prin prezentarea a 5 principii de viață sănătoasă din care doar unul are legătură cu mâncarea iar restul merg pe abordarea holistică a sănătății umane unde gândurile pozitive, emoțiile și mișcarea joacă un rol la fel de important.


{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>