Păinici proteice fără gluten

Când am găsit întâmplător rețeta asta cu chifle de linte pe marele și minunatul Instagram, m-am entuziasmat atât de tare că am făcut-o în aceeași zi. A ieșit repede conform așteptărilor, dar pentru că am simțit-o cam greu în stomac, mi-am zis să testez varianta cu hrișcă. Am avut surpriza să descopăr că pâinicile ies exact la fel de ușor și de bine respectând cantitățile fără prea mari bătăi de cap. 

Am testat varianta cu hrișcă în loc de linte pentru a face rețeta potrivită dietelor low FODMAP indicată persoanelor cu intoleranță la GOS (galacto-oligozaharide, fibre solubile prebiotice găsite în leguminoase, lactate și unele legume), sindromul colonului iritabil și femeilor cu endometrioză și acel #endobelly cauzat de balonarea constantă la astfel de fibre (și nu numai). În plus, lintea, fiind o leguminoasă, are nevoie de o preparare termică pentru digestie și absorbție optimă. Cum durata de gătire este scurtă, am modificat puțin rețeta inițială pentru a reduce disconfortul abdominal pe care multe persoane, chiar și perfect sănătoase, îl au când consumă leguminoase gătite insuficient. Hrișca este o sămânță, deci procesul de hidratare și timpul de gătire la cuptor o face ușor de digerat și sigură pentru toate vârstele și tipologiile (mai puțin cei cu o alergie la hrișcă). 

Ambele rețete sunt sănătoase, cu indice glicemic scăzut și bogate în nutrienți, în special fier și proteine. Lintea are un procent de 48% de proteine (sursa), iar hrișca 27% proteine din totalul de macronutrienți (sursa). 

Pâinici cu hrișcă (fără gluten)

Ingrediente

  • 300g hrișcă crudă 
  • 40g tărâțe de psyllium
  • 20ml ulei de măsline
  • 6g praf de copt
  • 6g sare (sau după gust)
  • 120 ml apă filtrată
  •  1 lingura suc de lămâie
  • la alegere semințe susan, semințe dovleac, negrilică

Mod de preparare

Hrișca se spală și se lasă în apă filtrată la hidratat peste noapte. A doua zi se clătește în sită sub jet de apă (pentru că formează un mucilagiu) și se scurge bine. 

Toate ingredientele (inclusiv uleiul) se pasează într-un blender puternic cu lamă S. E de preferat un Thermomix pentru că eu tocmai mi-am stricat micul meu Braun. Aluatul e dens și ar fi bine să nu mai adaugi apă pentru a își păstra forma. 

Semințele se adaugă la final pentru a rămâne întregi, sau se folosesc doar ca decor. Cu mâna unsă cu ulei se formează biluțe potrivite care se coc în cuptor la 180 grade timp de 30 de minute. 

Ba chiar aș îndrăzni să încerc o variantă grisine roșii uscate și brănză feta la rețeta asta. Hmmm...!

Pâinici hiperproteice cu linte (fără gluten)

Ingrediente

  • 300g linte roșie 
  • 40g tărâțe de psyllium
  • 20ml ulei de măsline
  • 6g praf de copt
  • 6g sare (sau după gust)
  • 100 ml apă filtrată
  •  1 lingura suc de lămâie
  • la alegere semințe susan, semințe dovleac, negrilică
  • Recomandarea nutrișionistului. La această rețetă adaugă condimente digestive: chimion, chimen, coriandru, piper negru

Mod de preparare

Lintea se spală și se lasă în apă filtrată la hidratat peste noapte, ba chiar se lasă să fermenteze încă 12-24h (când prinde a forma ușor spumă se spală și se schimbă apa). A doua zi se clătește în mai multe ape și se scurge bine. 

Toate ingredientele (inclusiv uleiul) se pasează într-un blender puternic cu lamă S. La această rețetă aș adăuga condimente digestive pentru a reduce disconfortul gastric asociat consumului de leguminoase. 

Semințele se adaugă la final pentru a rămâne întregi, sau se folosesc doar ca decor. Cu mâna unsă cu ulei se formează biluțe potrivite care se coc în cuptor la 170 grade timp de 25-30 de minute. 

Alte rețete faine de pâine fără gluten:

  • pâine cu făină de teff și făină de mei -rețetă video Chef Alina Alexandrov  
  • Pâine rustică cu cereale - rețetă Gourmandelle 
  • Rețetele fără gluten de la Forks and Beans, deși unele ingrediente nu sunt tocmai accesibile la noi
  • Nu sunt rețete de pâine, dar tot ce fac cei de la Green Kitchen Stories este colorat și apetisant, așa că merită o mențiune pentru cei pasionați de gătit și experimente în bucătărie. 
Recomandările mele pentru aceste rețete:

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>