Rejuvenarea vaginală, moft sau necesitate?

Să fie oare rejuvenarea vaginală este moft sau o necesitate a zilelor noastre? Când spui rejuvenare, te gândești automat la tratamente estetice de întinerire și înfrumusețate a aspectului fizic. Multe vedete se încăpățânează să le nege sau să le ascundă pentru că probabil încă e considerată o practică rușinoasă sau o măsură disperată născută din pură vanitate.  Dar când mai pui în propoziție și moștenirea culturală problematică asociată cu organele genitale feminine, ai o combinatie bombă de rușine și tabu care face toată conversația foarte încărcată emoțional și psihologic. 

Sunt dietetician și coach specializat pe bunăstare holistică feminină, așa că aud inevitabil de toate problemele cu care se confruntă clientele mele, mai ales destăinuiri din sfera uro-genitală. De la infecții intime recurente, până la vaginism, uscăciune vaginală, dureri la contact sexual și incontinență urinară, a trebuit să mă educ ca să pot oferi îndrumare, explicații, împuternicire sau măcar un sfat mângâietor pentru orice problemă a clientelor mele.  

Dar, deși în contextul discuțiilor despre frumusețea feminină, medicina a evoluat considerabil iar procedurile estetice faciale au devenit tot mai diverse și accesibile, multe femei încă își neglijează sănătatea ginecologică, sau nici măcar nu știu de existența unor soluții. Este surprinzător câte femei cu un ten impecabil întâlnesc, dar care se confruntă cu probleme de uscăciune vaginală sau duc pe picioare ani de zile un prolaps postpartum care nu a fost recuperat corect.

În acest sens, lansez o serie de articole pe tema sănătății vaginale și vulvare alături de Arcadia Medical Beauty. Ce mi-am propus este să desensibilizez tema și să aduc mai multă claritate, dar și încredere în soluțiile medical moderne de care dispun femeile în acest moment. 

Mihaela Brailescu. Rejuvenare vaginală

Ne este clar deja că trebuie și putem să mergem la medicul ginecolog pentru infecții urinare și tulburări de ciclu menstrual. Când este grav, mergem la medic, dar când nu e nimic foarte problematic și totuși nu ne este bine, unde mergem? Faceți cunoștintă cu ginecologia estetică, o ramură a ginecologiei dedicată tratementelor care îmbunătățesc considerabil calitatea vieții și rezolva probleme de ordin estetic, dar și de funcționalitate a aparatului genital. 

Vorbim aici atât de tratamente chirurgicale, dar mai ales de terapii non-chirurgicale cu aplicație pentru probleme tabu, teme pentru care nici nu ne-am gândit până acum că avem la dispoziție soluții atât de simple și eficiente! 

La Arcadia Medical Beauty echipa de medici de obstetrică-ginecologie și de chirurgie plastică te pot susține în modificarea, corectarea, îndepărtarea elementelor inestetice din zona intimă, în îmbunătățirea aspectului sau funcționalității zonei intime, tonifierea canalului vaginal și o viață sexuală optimă. 

 Afecțiuni ce pot fi abordate prin intermediul procedurilor de ginecologie estetică:

  • Incontinență urinară de efort;
  • Simptome postnatale;
  • Sindromul vaginului relaxat;
  • Uscăciune vaginală;
  • Senzații de arsură;
  • Vulva pigmentată;
  • Asimetria, hipotrofia și laxitatea labiilor;
  • Vaginită atrofică;
  • Scurgeri și mâncărimi vaginale;
  • Efectele menopauzei asupra zonei genitale. 

În ce privește intervențiile chirurgicale, perspectiva mea este că multe așa zise probleme de ordin estetic sunt create în mod artificial de imaginile ”educative” dar ultra toaletate la care suntem expuși prin intermediul pornografiei. Puține femei și și mai puțini bărbați știu cât de multe eforturi depun actrițele porno  pentru a avea vulve rozalii și perfecte, eforturi care implică operații estetice, proceduri de albire cu laser și alte intervenții care au unicul scop de a face vulvele cât mai dezirabile și uniforme ca aspect. Nu întâmplător am asociat acestui articol imaginile proiectului Vulva Diversity, un proiect menit să educe tinerele fete despre diversitatea fantastică a vulvelor și normalitatea de a avea între picioare orice altceva decât vedem prin intermediul pornografiei.

Vulva este ca amprenta, fiecare femeie este unică și frumoasă în felul ei. 

Deși rare, există situații când forma labiilor, de exemplu, este de natură să producă disconfort permanent. Termenul „hipertrofie a labiilor” se referă la dimensiunea mărită a labiilor (mari sau mici).  În mod normal hipertrofia labială nu reprezintă o problemă medicală, iar majoritatea femeilor nu vor avea niciodată o problemă din cauza dimensiunii sau formei labiilor lor. Labiile mici, totuși, sunt mult mai sensibile decât labiile mari de protecție. De aceea, labiile mici mărite (care ies în exteriorul labiilor mari) poate cauza câteva dificultăți precum riscul crescut de infecții, iritarea și sensibilizarea la contactul permanent cu lenjeria intimă, durere și disconfort în timpul unor activități precum mersul pe bicicletă. 

Când pătrundem în lumea procedurilor non-chirurgicale, descoperim un univers de posibilități care mă face să mă simt ca Alice în Țara Minunilor. Dacă ar fi știut bunica mea dragă, care a născut natural 12 copii, unde a ajuns medicina modernă și câte opțiuni avem acum pentru a ne simți bine! 

Este timpul să renunțăm la moștenirea culturală care ne spune că e normal ca femeile să sufere de incontinență urinară și prolaps după naștere, sau să acceptăm tacit degradarea  uro-genitală după menopauză. 

Gata cu sfaturile jignitoare și enervante de genul "bea un pahar de vin ca să te relaxezi", "folosește mai mult lubrifiant" și "dacă nu o folosești, se usucă". Este timpul să ne asumăm controlul asupra sănătății noastre intime și să beneficiem de tot ce ne oferă medicina modernă pentru a ne păstra naturalețea, încrederea și radianța feminină! Și nu doar feminină, căci mulți bărbați suferă de incontinență sau prolaps. 

Din categoria tratamentelor nonchirurgicale dispoznibile la Arcadia Medical Beauty fac parte:

  • Tratamentul cu Emsella;
  • Tratamentul cu Morpheus8V (prin platforma Empower RF);
  • Tratamentul cu vTone (prin platforma Empower RF);
  • Rejuvenarea vaginală cu acid hialuronic;
  • Tratamentul cu acid hialuronic pentru cicatrici;
  • Tratamentul cu toxină botulinică.

Sănătatea vulvei și sănătatea vaginului sunt printre cei mai importanți indicatori de sănătate pentru o femeie! 


În următorul articol din serie îți voi oferi sfaturi și soluțiile mele holistice combinate cu recomandările echipei medicale Arcadia și explicații despre fiecare procedură în parte pentru problemele genitale asociate menopauzei (deteriorarea pereților vaginali și a mușchilor din zona pelvină, diminuarea senzațiilor în timpul actului sexual, lipsa libidoului, atrofia vaginală cu senzații locale de jenă și uscăciune), pentru incontinența urinară și prolaps din sfera genitală. E important să vedem că există soluții pentru genul ăsta de probleme, că sunt la îndemână și că sunt diverse, venind atât din zona holistică, dintr-un spațiu de auto-responsabilizare față de propria sănătate, cât și din sfera medicală. 

În concluzie, nimic ce facem pentru sănătatea noastră nu ar trebui considerat un moft! Avem la dispoziție un întreg bufet de instrumente la care putem apela pentru cele mai diverse probleme, important e să știm că există și cum pot fi ele folosite. Pe lângă practicile holistice pe care le recomand frecvent clientelor mele, cum ar fi masajul vulvei sau gimnastica intimă, le încurajez pe femei să investească în sănătatea lor ginecologică și să se deschidă fără vinovăție sau rușine către proceduri care pot aduce rezultate rapide și eficiente. Căci grija față de nevoile intime este la fel ca oricare procedură de îngrijire personală, ba chiar mai mult, poate readuce unei femei naturalețea, încrederea și vitalitatea pe termen lung! 

Sursă fotografii vulva casting: Lydia Reeves, proiect My vulva and I & Vulva Diversity Project. 

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>