Cum pot ajuta remediile naturale, dieta, exercițiile și reducerea stresului cu crampele menstruale?
Durerile menstruale – numite și dismenoree – sunt printre cele mai frecvente simptome ale sindromului premenstrual, care afectează aproape jumătate dintre femeile de vârstă reproductivă. Din păcate, despre aceste dureri suntem educate în mod eronat să credem că sunt normale. Asta e, maică, ești femeie, trebuie să te obișnuiești! Nimic mai fals!
Starea naturală în această perioadă nu este nici cea prezentată în reclamele la absorbante, căci nici unei femei nu ii vine să zburde pe o bicicletă prin oraș îmbrăcată în blugi albi, nici cea din imaginile stock cu femei încruntate ținându-se acut de burtă. La menstruație este normal să simți că ai mai puțină energie (dar nu să fii incapacitată), să ai mai puțin sau deloc chef să socializezi sau să ieși din coconul confortabil al casei tale, și să simți ușoare crampe sau presiune în abdomenul interior, o stare de seninătate și eliberare emoțională, sau nevoia de a plânge un plâns eliberator. Din fericire, multe remedii naturale pentru crampele menstruale pot ajuta pentru a atinge această normalitate adevărată.
Remediile convenționale pentru crampe, cum ar fi sticlele cu apă fierbinte, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) fără prescripție medicală (cum ar fi ibuprofenul) și pilulele anticoncepționale, pot ameliora durerea pe termen scurt, dar acestea sunt doar un adjuvant. O formă de a acoperi simptomele, care nu abordează cauzele rădăcină ale crampelor și durerii.
Simptome și cauze
Contracțiile uterine puternice, înainte sau în timpul perioadei menstruale, sunt cele care provoca durere. Pe lângă crampele mușchilor uterini, unele femei pot prezenta și:
- Balonare
- Dureri lombare (în partea de jos a spatelui)
- Durere pelvină sau durere în abdomenul inferior
- Sângerare abundentă (menoragie)
- Greaţă
- Scaune moi sau diareice
- Oboseală accentuată
- Crampe sau durere în timpul ovulației
Unele femei se confruntă cu crampe menstruale atât de severe încât nu pot lucra sau merge la școală în timp ce au menstruația.
Cauzele principale ale durerii menstruale sunt in general hormonale.
Există trei clase principale de crampe menstruale dureroase:
- Crampe simple rezultate de sindromul premenstrual
- Dismenoreea primară este cauzată de un dezechilibru hormonal (niveluri ridicate de prostaglandine) care declanșează contracții uterine.
- Dismenoreea secundară este cauzată de o boală subiacentă, o tulburare sau o problemă structurală în interiorul sau în afara uterului, cum ar fi endometrioza, fibromul uterin, adenomioza, polipii endometriali, boala inflamatorie pelvină sau utilizarea unui sterilet.
Cauzele care stau la baza majorității acestor afecțiuni sunt rezultatele inflamației, dietei inflamatorii, oboselii și dezechilibrelor hormonale pe termen lung care sunt strâns legate de sănătatea digestivă. Femeile care petrec mult timp în frig, cărora le este frig la picioare și la spate, sau care au defecte de postură, petrec mult timp picior peste picior pe scaun, sunt anxioase și fragile emoțional pot experimenta intensificarea crampelor datorită tensiunii musculare de la nivelul uterului. E ca și cum ai avea crampe la un mușchi deja incordat la maxim, sau care stă de mult timp tensionat. E și normal să doară!
Cum să reduci intensitatea crampelor
Plante și ceaiuri
Alături de o dietă care echilibrează nivelul zahărului din sânge și reducerea stresului, mai multe plante medicinale au un istoric lung de susținere în siguranță a sănătății hormonale.
Una dintre cele mai studiate plante medicinale pentru echilibrarea simptomelor hormonale este Vitex Angust Cactus (sursa, sursa). Vitex s-a dovedit a fi sigur și eficient pentru atenuarea simptomelor sindromului premenstrual, printre care și crampele menstruale. Alte plante medicinale cu date care să susțină utilizarea lor includ rădăcina de lemn dulce, musețel, ghimbir, turmeric, fenicul.
Ingredientele din Inofem PLUS - extract de Vitex Agnus Castus, Mio-inozitol, D-chiro inozitol, N-acetil cisteina (NAC), melatonina, acid folic si l-metil folat de calciu - susțin sinergic echilibrul hormonal feminin, contribuind totodată la menținerea unei stări fiziologice de bine înaintea și în timpul menstruației la femei de orice vârstă.
Băuturile calde care conțin turmeric, ghimbir și lemn dulce pot reduce intensitatea crampelor dacă sunt folosite în zilele premergatoare menstruației, adică înainte de activarea receptorilor de durere. Am scris aici câteva rețete de băuturi calde antiinflamatorii care te pot ajuta.
Minerale și vitamine
Nivelurile scăzute de calciu, magneziu (și vitamina D) pot crește intensitatea crampelor menstruale. Includerea alimentelor bogate în calciu, vitamina D și magneziu poate ameliora crampele menstruale [sursa]. Acestea includ produse lactate natural fermentate, verdețuri, sardine și somon conservate cu os (sardinele se pot consuma cu tot cu oase, sursa pricipală de calciu), migdale, nuci, fasole și linte. Suplimentarea cu magneziu, sau băile cu magneziu pentru absorbție transdermală ajută, de asemenea, foarte mult în aceste zile. Atenție doar că magneziul este în general laxativ, dar susține foarte bine femeile cu tranzit încetinit in faza premenstruală, când eliminarea lentă a hormonilor metabolizati, poate duce la apariția simptomelor premenstruale precum acneea, migrenele și edemul. Ai mai jos 3 suplimente de magneziu pe care le apreciez foarte mult.
Grăsimi sănătoase
O dietă bogată în grăsimi sănătoase bine digerate este importantă pentru sănătatea hormonală, deoarece hormonii sunt făcuți din colesterol. Tocmai de asta femeile care urmează diete low fat au intotdeauna la un moment dat probleme hormonale. Proprietățile antiinflamatorii ale acizilor grași omega-3 din uleiul de pește sunt deosebit de utile pentru reducerea durerilor de crampe menstruale (sursa). Includerea grăsimilor sănătoase, cum ar fi uleiul de măsline, avocado, peștele gras sau un supliment de ulei de pește în dieta ta este întotdeauna o idee bună pentru ameliorarea crampelor menstruale.
Probiotice
Cercetările despre suplimentarea cu probiotice pentru sindromul premenstrual și crampele menstruale sunt foarte limitate, dar știm că probioticele ajută la calmarea inflamației intestinale și la o bună eliminare a estrogenului care poartă, de multe ori, vina sindromului premenstruale (sursa, sursa). Probioticele îmbunătățesc, de asemenea, simptomele digestive care accentuează sau sunt asociate cu gravitatea crampelor menstruale, cum ar fi balonarea, durerile abdominale și diareea (sursa). S-a sugerat că anumite bacterii benefice pot modula simptomele PMS, de aceea e bine ca dieta oricărei femei să includă surse de prebiotice (fibre alimentare) și alimente natural fermentate, iar dacă e cazul, suplimente de probiotice pentru a susține sănătatea intestinală și a hormonilor.
Alte remedii
Hormonii sunt destul de sensibili la intervenții legate de dietă, stil de viață și sănătate per ansamblu. Când fluctuațiile hormonale sunt imediate chiar și după mici derapaje în dietă, sau stilul de viață, numim asta o slabă reziliență hormonală.
Ținerea sub control a crampelor menstruale și a menstruațiilor dificile nu este un mister, sau un obiectiv științifico-fantastic, demn de miracole sau întămplări fericite, așa cum sunt femeile lăsate să creadă de către lumea medicală. Atât pentru creșterea rezilienței hormonale cât și pentru reducerea până la eliminare a simptomelor neplăcute premenstruale și menstruale, este nevoie doar de atenție față de nevoile DE BAZĂ ale corpului feminin. Aspectele cele mai importante de avut în vedere și care asigură transformări imediate în bunăstarea și vitalitatea corpului feminin sunt: dieta pentru echilibrul zahărului din sânge, reducerea inflamației, respectarea ritmului circadian, gestionarea mai bună a stresului și exercițiile fizice .
Mai multe despre aceste elemente, într-un articol viitor.
Spune-mi dacă ți-a placut informația de aici, sau dacă încă mai ai nelamuriri despre cum să îți ajuți corpul în perioada menstruației pentru a te simți mai bine, mai senină și mai împăcată cu propriul corp!
Am inceput sa pun in practica, treptat, toate aceste sfaturi. Daca voi reusi sa scap de PMS si tot ce inseamna dureri menstruale voi fi de neinvins😆 iar tu esti deja Superwoman❤️
Iuhuuu! Sa ma tii la curent : )